Crăciun Luminat!

Leave a comment

December 25, 2014 by daniela marin

“Este singurul prieten pe care îl ai. El îţi va arăta, el îţi va spune. Va da din aripi în pieptul tău şi tu vei şti. Este prietenul care te pune în legătură cu toată ţesătura universului. Dar dacă îl trădezi, dacă-l îngropi, dacă îl vinzi sau îl negi, îţi va fi mai greu, pentru că lumina este a lui, şi fără lumina sufletului care să-ţi lumineze înţelegerea, eşti în pustiu. Spor la luminã şi iubire! Fii iubire! Fii lumina-iubirea ce eşti!”

Dezvoltare spirituala - Spiritual Development

Iubirea să vă fie Lumina Vieţii!

Pentru că Această Lumină este esenţa omului. Din adâncul fiinţei ea luminează lumea.

Ucenicii I-au zis: “Arată-ne locul unde vei fi, căci va trebui să Te căutăm.” El le-a spus: “Cel care are urechi de auzit să audă! Lumina se află înăuntrul unei fiinţe şi ea luminează lumea întreagă. Dacă ea nu luminează, atunci este întuneric adânc.”

“Uneori trebuie să ne desfacem ȋn bucăţi până ȋn punctul ȋn care putem vedea sensul după care erau adunate la un loc toate aceste bucăţi. Şi-apoi să ne recompunem. Poate după un alt sens, după un alt principiu de organizare. Mă gândesc că tot ceea ce avem de făcut este simplu: să permitem sufletului nostru să trăiască experienţele vieţii, aşa cum vin ele, nu neapărat aşa cum ne dorim noi. Pentru că noi ne dorim aşa cum am învăţat să ne dorim. Sufletul însă, nu învaţă să-şi dorească…

View original post 383 more words

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Introduceti adresa de email pentru a va abona la gandurile noastre :)

Teatrul Spiritual: Teatrul Spiritual

15 zile până la premieră!

15 zile până la premieră!

15! 15 zile până la premieră! 15 zile până la premiera spectacolului I Love Democracy! (nu e chiar replica lui James Bond, dar…) 1 loc de unde puteţi cumpăra bilete: https://www.bilete.ro/i-love-democracy/ 5 actori în scena mare a Teatrului de pe Lipscani: Robert Radoveneanu, Liviu Romanescu, Alice Nicolae, Corneliu Ulici, Iulian Burciu     Teaser realizat […]

Mulţumiri pentru 2% (2015)

Mulţumiri pentru 2% (2015)

Vă mulţumim tuturor celor care aţi completat anul trecut şi aţi depus formularul 230 pentru Teatrul Spiritual! ❤ Sumele primite până acum ne-au ajutat foarte mult. O mică parte din bugetul spectacolului I Love Democracy, a cărui premieră se va întâmpla în 12 mai, la Teatrul de pe Lipscani, provine din aceste redirecţionări primite de […]

I Love Democracy sau… pe româneşte, Iubesc democraţia

I Love Democracy sau… pe româneşte,   Iubesc democraţia

Orice societate îşi doreşte să prospere. Conducătorii şi administratorii aleşi caută soluţii pentru a îmbunătăţi viaţa societăţii pe care o conduc. De la diminuarea poluării prin amenajarea străzilor oraşului astfel încât să protejeze sănătatea cetăţenilor, la măsuri sociale care vizează îmbunătăţirea relaţiilor dintre toţi membrii societăţii, constatăm că  măsurile organizatorice, ba chiar şi legislative sunt […]

Blogul lui Ioan Gyuri Pascu: blogul lui gyuri

Toamna şi teatrul

Ar trebui să se ivească de undeva şi entuziasmul toamnei. Aşa molcomă şi cu tendinţe depresive cum e, uşor prea plină de ea însăşi şi de roadele ei, toamna este clar un personaj feminin. O divă cu … Source: Toamna şi teatrul

Revelion cu Dumnezeu

Constrângerile şi cutumele societăţii, implantul tradiţiei în măseaua minţii, filozofiile preluate, nefericirile aşteptate, aşteptările consumatoare de viaţă… Ce treabă mai are Dumnezeu în treaba a… Source: Revelion cu Dumnezeu

Mes la repetiţia din 10 iunie

“Mes” se repetă.  Câteva fotografii de la repetiţia din 10 iunie. Am stabilit şi avanpremiera: Joi, 30 iunie, 2016. Tot la Teatrul de Artă. Ora 20:30. Fotografii de Mihaela Tolan   Madalina Ig… Source: Mes la repetiţia din 10 iunie

Daria Ganescu: DARdeDARia

28. 4. 2017

Câtă lumină oferi prin iubirea ta?

27. 4. 2017

În ce te transformi atunci când renunţi la ziduri?

26. 4. 2017

Câtă şi ce fel de energie pui în ceea ce creezi concret?    

%d bloggers like this: