NOI in secolul XXI – 2

Leave a comment

October 25, 2013 by daniela maria marin

Anul trecut pe vremea asta am tipărit prima carte din seria NOI în secolul XXI. Ideea de la care am pornit era să scrie tinerii, să le lăsăm lor locul întâi. Am lansat chiar şi un concurs, asezonat cu rezonanţa anului trecut: NOI în anul 2012. Numai că am primit mai degrabă producţii literare fără legătură cu NOI, adică cu cine suntem noi, ce vrem noi şi fără legătură cu prezentul. A fost chiar greu să adun de-o carte. Dar am adunat şi-am fost foarte fericită pentru ea, cartea.

Au citit-o adulţii şi s-au entuziasmat, au plâns sau s-au ruşinat de cele pe care le-au învăţat de la puştii de 15 sau 18 ani, autori ai cărţii. Au citit adolescenţii şi şi-au spus, “da, mişto” sau “nu-i nicio chestie nemaipomenită, e ceva firesc”.  Au privit desenele prin care se exprima pe sine o tânară de 16 ani şi s-au mirat, s-au incântat. Astfel s-a manifestat scopul “ascuns” al temei şi al cărţii.

Gândindu-mă la sfârşitul secolului trecut, trecut, adică XIX, mi s-a întâmplat să trăiesc clipe de admiraţie, ca şi cum mi-aş fi dorit să fi trăit în fierberea, în efervescenţa vieţii de-atunci. Mi-ar fi plăcut să port rochie lungă şi pălărie şi să mă plimb cu şareta la şosea, la fel cum mi-ar fi plăcut să fiu studentă la Arte sau Filosofie şi să dovedesc că şi femeia poate gândi şi crea.

Aşa cum eu îmi imaginam sălile de bal descrise prin romane, m-am gândit că poate, în secolul XXII vor mai exista oameni ca mine, care ar dori să ştie cum erau oamenii secolului XXI, adică noi. Cum era viaţa lor, cum se simteau in ea, ce-şi doreau, cum vedeau prezentul şi ce speranţe aveau pentru viitor. Cum gândeau şi cum îşi exprimau gândurile, poetic, filosofic, matematic…  Sigur că poezia este cea mai înaltă expresie a filosofiei vieţii, ba este chiar un mod de a trăi experienţa vieţii acum şi aici. Numai că rareori găsesc asemenea poezie şi, după cum spuneam, nu era vorba despre un concurs literar. Nu forma exprimării, ci mesajul conta. Jurnal, eseu, desen sau poezie, poveste, proza scurtă… Orice. De-aceea, intuind în versurile trimise de tânărul Marian Leuteriu un gânditor autentic, l-am stârnit la epistole. Şi  din acestea au tâşnit adevărurile.

Acum nu e vorba despre niciun concurs. Acum este doar o invitaţie.

Dacă rezonaţi cu tema, dacă trezeşte ceva în voi, NOI în secolul XXI, şi dacă sunteţi de acord să vă fie publicate părerile, aceasta este adresa unde puteţi trimite expresia gândirii şi a simţirii voastre, voi concetăţeni ai începutului de secol XXI:editor@edituracarteadaath.ro

Ar fi de preferat ca materialul pe care doriţi să mi-l transmiteţi să nu fie deja publicat pe internet.

Aştept răspunsul vostru până in 15 noiembrie (a.c.).

Daniela Marin – editor

P.S. Ah, da, puteti da mai departe!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Introduceti adresa de email pentru a va abona la gandurile noastre :)

Recent Posts: daniela maria marin

Pentru Gyuri – 1

Mi-am zis că trebuie să aştept cele 40 de zile în care sufletul eliberat din corp încă mai are lucruri de rezolvat. Pentru el, pentru sufletul lui, s-aştept. Şi poate şi să-mi găsesc o stare mai… de mijloc. Până acum m-am perindat prin multe stări, dar cel mai greu este să fii între apatie şi […]

Acum un an sau 10 zile înainte de 23 septembrie

Mai sunt 10 zile până când 4×4 personaje se va juca din nou! Ne este dor de acest spectacol şi nu doar nouă, membrilor echipei acestui spectacol. Îmi displace şi mi-a displăcut întotdeauna limbajul de lemn, acele stereotipuri pe care le asimilăm din mediul înconjurător deoarece credem că aşa ne vine mai uşor să ne […]

Taximetristul

-Ah, uite-aici un taxi! E ok dacă te las aici? – Da, sigur, mulţumesc! Te pup! – Şi eu te pup! Îmi pare rău că nu te pot duce până acasă, dar… – Te rog, nu ai de ce să-ţi pară rău. E ok. Pa! Schimbul de locuri dintr-o maşină în alta îi păru chiar […]

Teatrul Spiritual: Teatrul Spiritual

E Gyuri cu Inima de aur

E Gyuri cu Inima de aur

<<Desenul a fost facut de Mara sa ne bucuram ca Gyuri n-a murit-cam asta e traducerea. “E Gyuri cu Inima de aur sa-si lumineze drumul spre Pamant sa-si reia toata viata sa traiasca tot cu Inima de aur!”-asta mi-a spus Mara sa scriu.>>

23 septembrie…pur şi simplu continuăm!

23 septembrie…pur şi simplu continuăm!

Începem, încheiem, iar începem… sau pur şi simplu continuăm! Continuăm să prezentăm spectacole şi în această stagiune. Primul, în 23 septembrie, ora 20:15, la Teatrul de Artă Bucureşti – 4×4 personaje. Din octombrie veţi putea revedea şi Mes, Revelion cu Dumnezeu,  Repetiţie în Casa Inimii şi, sperăm că şi Eternul Spectator. Pentru noiembrie avem o […]

Revelion cu Dumnezeu

Revelion cu Dumnezeu

Constrângerile şi cutumele societăţii, implantul tradiţiei în măseaua minţii, filozofiile preluate, nefericirile aşteptate, aşteptările consumatoare de viaţă… Ce treabă mai are Dumnezeu în treaba asta rămâne să descopere spectatorul, fiecare după cum este dispus sau predispus.

Blogul lui Ioan Gyuri Pascu: blogul lui gyuri

Toamna şi teatrul

Ar trebui să se ivească de undeva şi entuziasmul toamnei. Aşa molcomă şi cu tendinţe depresive cum e, uşor prea plină de ea însăşi şi de roadele ei, toamna este clar un personaj feminin. O divă cu … Source: Toamna şi teatrul

Revelion cu Dumnezeu

Constrângerile şi cutumele societăţii, implantul tradiţiei în măseaua minţii, filozofiile preluate, nefericirile aşteptate, aşteptările consumatoare de viaţă… Ce treabă mai are Dumnezeu în treaba a… Source: Revelion cu Dumnezeu

Mes la repetiţia din 10 iunie

“Mes” se repetă.  Câteva fotografii de la repetiţia din 10 iunie. Am stabilit şi avanpremiera: Joi, 30 iunie, 2016. Tot la Teatrul de Artă. Ora 20:30. Fotografii de Mihaela Tolan   Madalina Ig… Source: Mes la repetiţia din 10 iunie

Daria Ganescu: DARdeDARia

NumeroAtelier – Bunăstarea familială și socială. Exprimarea de sine

Bunăstarea nu se masoară numai în bani sau alte posesiuni materiale, ci și în calitatea relațiilor noastre. Modul în care relaționăm cu cei de lângă noi și cu lumea, în general, ne aduce bunăstare sau dimpotrivă. Întreaga noastră existență este compusă, de fapt, din relații. Relația cu noi înșine, relația cu membrii familiei, cu partenerii […]

( No Title )

NumeroAtelier – Voința și Autonomia financiară

Ne dorim, visăm și chiar ne străduim să ne oferim nouă și familiei noastre un nivel de trai civilizat. Uneori, însă, ceva stă intre planul nostru și rezultatul dorit. Pare că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg Încercăm să învățăm de la alții cum să ne planificăm viața, cum să ne […]

%d bloggers like this: