Caietele adolescentilor nostri – Zully Mustafa

Leave a comment

February 12, 2013 by daniela maria marin

http://www.mala-hierba.com/caietele-adolescentilor-nostri/

articol preluat din Revista Mala Hierba

autor: Zully Mustafa

Trei tineri adolescenţi  semnează primul volum  Adolescenţii din seria NOI în secolul XXI. Coperta o aveţi în imagine.

Cine sunt ei? Şi de unde curajul acesta de a scrie despre ei înşişi, sătui de modelele negative care sunt afişate constant în emisiunile de divertisment? Cine face parte din valul acesta nou de tineri ale căror voci puternice se fac auzite peste vacarmul acesta promovat de media cea lătrătoare şi instigatoare la violenţă?

Într-o societate în care mass media (cîinele de pază al tuturor celorlalte instituţii care ar trebui să fie în slujba societăţii şi nu sunt) lipseşte de la datorie cu fiecare scuză pe care o aruncă oamenilor cum că e aservită unei false audienţe, dar de fapt e doar lipsită de curaj şi originalitate, şi s-a transformat într-o haită patetică de căţelandri care promovează la comandă şi scot în evidenţă (ceea ce este cam acelaşi lucru) doar elementele negative, iată că trei adolescenţi au avut curajul să scrie în caietele lor ce părere au ei despre toate acestea. Şi este ca şi cum ar fi aruncat un buchet de flori peste maldărul de rahat pe care-l suportă zilnic. N-au lipsit niciodată de la orele de muzică, s-au pregătit constant pentru olimpiade, le-au trecut cu brio, au participat la recitaluri de pian, au compus cîntece la chitară, au citit sau s-au jucat pe calculator, au avut preocupări tipic adolescentine – cele pe care le-am avut şi noi cîndva, mai ţineţi minte?

Noi, Adolescenţii de ieri

Mai ţineţi minte cînd poezia din sufletul nostru vibra la cele mai înalte cote ale purităţii? Cînd voiam cu toţii să schimbăm lumea? S-o îndreptăm sau s-o facem mai bună, sau cel puţin bună? Ce s-a întîmplat cu noi? Cum am schimbat lumea asta? Asta e lumea pe care am schimbat-o? Atît de lamentabil am eşuat? Noi, jurnaliştii care voiam să devenim şi care suntem acum, cum am reuşit să derapăm atît de rău, cum am scăpat frîiele, de ce-am obosit să mai credem în adolescentul din noi care într-o zi ne va lua la şuturi sau întrebări? Nu cumva căutăm aceste elemente negative din licee şi uităm să-i privim în ochi pe adolescenţii aceia drepţi, cu căutătura cinstită, mîndră, care nu cedează modelor şi modelelor vremii, ca să ne justificăm eşecul, ca să ne scuzăm că noi eram mai buni şi mai burici decît restul lumii?

Dacă v-aţi confrunta cu caietele voastre din perioada aceea – dacă aţi avut aşa ceva – vi s-ar face ruşine (unora dintre voi) de frumuseţea şi inocenţa cu care priveaţi lumea din jur, şi cîtă graţie îi acordaţi, ce întrebări pertinente puteaţi să-i puneţi şi ce răspunsuri mature speraţi să primiţi de la lume. Şi-apoi nu ştiu ce s-a întîmplat că aţi început să participaţi şi voi la lume devenind din ce în ce mai indiferenţi la ea, cu scurte momente de aroganţă, trufie şi înverşuneală. Dar în mare, cu timpul, aţi devenit indiferenţi. Indiferenţi şi posaci. Aşa cum le stă bine oamenilor maturi. Şi s-a dus poezia sufletului, vibraţia, îndrăgosteala, pofta de viaţă şi cheful de joacă, n-aţi mai atins coardele spiritului de ani de zile, praful s-a ales de voi. Şi ca să vă justificaţi eşecul, daţi vina pe copii. Că nu vă pricepeţi să-i ascultaţi, că aţi murit în interior exact ca adulţii din propria voastră adolescenţă, pe care-i judecaţi fără milă şi-apoi vă băteaţi cu pumnii în piept, că nu, nu voi, voi nu veţi ajunge aşa, că mai bine muriţi decît să fiţi nişte morţi vii.

Felicitări! Aţi ajuns mai rău decît părinţii voştri! Viitorul de ieri, prezentul de azi. Nu cumva suntem vinovaţi cu toţii că am permis să ni se întîmple aşa ceva? Nu cumva noi suntem laşii care au scăpat dintr-o revoluţie a spiritelor care-şi cerea dreptul la cultură, care era flămîndă să studieze, să vadă, să cunoască, să-şi pună frumoasele idei în practică, să-şi publice frumoasele poveşti, să-şi cînte frumoasele compoziţii ale sufletului, să participe cu vibraţiile lor interioare la „corola de minuni a lumii”?

Ei, Adolescenţii de azi 

Ei sunt aici, nişte umbre tăcute care-şi deschid caietele şi scriu în ele, fără milă, ne judecă aspru, cu inocenţa vârstei, dar şi cu maturitatea acesteia. Adolescenţii de azi îşi spun părerea despre tine. Şi nu o spun răspicat, obraznic, aşa cum te-ai aştepta să se întîmple într-o perioadă teribilistă şi descoperitoare de adevăruri, cărţi, muzici, amoruri şi poeme pe care tu le-ai uitat. O spun aşa cum tu, adultul de azi nu mai ştii să ţi-o spui pentru că nu mai crezi în nimic din ce spui, nu trăieşti în lumea pe care tu ai gîndit-o cîndva, nu te recunoşti în lumea aceasta, eşti derutat, confuz şi gata să muşti de disperare. Eşti un mort viu, adică exact aşa cum nu ţi-ai dorit să fii.

Dar sunt ei, adică tot NOI, cei care am fost cîndva, şi nu le convine ACUM-ul pe care l-am creat pentru Ei, şi e normal să te arate cu degetul fiindcă e lumea pe care ai creat-o pentru ei, chiar dacă ai ţinut cu dinţii şi ai lătrat că nu e bine aşa. N-a fost de-ajuns! N-ai făcut destul! Acum dai vina pe ei că nu sunt mai buni decît tine. Îi arăţi în toată promiscuitatea lor, te bucuri şi dai din coadă ca un cîine cînd dai de un subiect pe care să-l arăţi lumii, fiind prea imbecilizat de propria-ţi înverşunare ca să înţelegi că prin asta contribui şi mai mult la decăderea ei. În loc să te ridici în ultimul ceas, să te scuturi din praf şi să te iei de guler, să ieşi afară din propria-ţi viaţa, care oricum nu face doi bani, şi să cauţi pentru prima dată un adolescent cu care să stai de vorbă ca şi cum ai sta de vorbă cu tînărul care ai fost odată. Şi unde nu poţi alina, încearcă să îndrepţi, să protejezi, fii gardianul tinereţii care înfloreşte deocamdată de relele lumii, care trăieşte acolo, în camera lui cu postere pe pereţi şi care visează la o lume mai bună în care să poată respira, în care să poată visa, în care să i se permită să fie el însuşi. Fii protectorul viitorului care creşte lîngă tine, nu călăul! Călău ai fost o viaţă întreagă, începînd cu tine însuţi! Opreşte-te, ascultă, citeşte ce mai au şi alţii de zis!

EI! Adică NOI, cei de azi, adică EI! Pentru tine, doar o entitate fără nume şi chip, dar prin ale căror vene sîngele curge mai iute decît îţi va curge ţie vreodată, ale căror sentimente şi trăiri sunt mai pure decît îţi aminteşti că le-ai avut şi tu odată.

Cine sunt ei? Deschide cartea asta şi vei da peste trei voci de care trebuie să ai grijă să nu se piardă. Sunt olimpicii de azi, muzicienii de mîine, copiii noştri, cei pe care tu îi ignori cu fiecare hohot de rîs atunci cînd vezi, auzi sau participi la bătaia de joc generală a televiziunilor care-ţi arată în orele lor de vîrf tineri violenţi, scăpaţi de sub control, pe care-i judeci ca şi cum greşelile lor nu ar fi şi ale tale. Şi în hohotul ăsta de rîs generalizat uiţi de majoritatea tinerilor care-şi văd de treaba lor, care merg pe la biblioteci şi se implică în viaţa cetăţii, care au rezultate excepţionale de care rar aminteşte cineva pentru că, nu-i aşa, nu prea mai e mare scofală să-ţi vezi de treaba ta în ziua de azi. Un tînăr de treabă nu face audienţă, nu te face să te simţi mai bine, dimpotrivă te face să te simţi inconfortabil, te pune faţă în faţă cu propria ta adolescenţă de care te tot ascunzi, dînd vina pe viaţă, criză, guvern şi alte sisteme mai mici.

Dar uite ce zice Iarina Pascu în caietul ei:

„Probabil că tinerii trăiesc cu muzică, odată cu ea, se identifică cu ea. Au nevoie de ea pentru că muzica pe care o ascultă este imaginea ritmului lor interior, o imagine în care se pot recunoaşte. Totul vibrează altfel pentru tineri. Chiar şi dacă unii par tăcuţi, rezervaţi, timizi în faţa lumii, dar asta pentru că lumea din afară este atît de diferită de lumea dinlăuntrul lor. Întreabă-i ce muzică ascultă, care le sunt preferinţele, şi poţi să-ţi dai seama despre tumultul vieţii lor ascunse.

Din păcate mulţi se închid şi se izolează chiar şi faţă de părinţii lor. Tocmai pentru că aceştia i-au apostrofat cîndva, i-au făcut să înţeleagă că nu sunt de acord cu muzica pe care o ascultă, ori cu filmele preferate. Şi uite-aşa se cască ruptura dintre generaţii. Hm, asta ca să vedeţi ce înseamnă tabloidizarea, şabloanele… pur şi simplu mi-au venit aceste cuvinte în minte. Nu că le-aş folosi eu în mod regulat. Ci pentru că mi s-au furişat în neuroni, prin repetiţie. (cu asta mă „mă omoară” mama, să înţeleg mecanismul… că orice se învaţă, se instalează în creierul omului prin repetiţie. Nu contează dacă e bun, folositor sau rău, otrăvitor. Creierul nu cunoaşte noţiunile astea. Dacă îi repeţi întruna că e prost, pînă la urmă el va deveni prost.)”

Ar trebui citit tot caietul Iarinei, unul din autorii care susţin primul volum din seria Adolescenţii. Cine e Iarina Pascu? Pentru cunoscători fiica lui Gyuri Pascu şi a Danielei Marin. Pentru profesorii ei

A participat şi câştigat premii la concursuri naţionale şi internaţionale începând chiar din al doilea an de studiu al pianului. Mediile generale anuale în toţi cei nouă ani de şcoală de până acum variază intre 9.95 şi 10.

Are 15 ani şi îi place să fie copil. Pe lângă muzică, îi plac jocurile pentru calculator, filmele, desenele animate, limba engleză, desenul, istoria muzicii, psihologia, istoria lumii ca poveste, nu pentru a reţine date istorice. Pentru ceilalţi adolescenţi, poate e o ciudată. Pentru noi ar trebui să fie un exemplu de tînără cu potenţial foarte mare căreia trebuie să-i creăm mediul necesar creşterii ei spirituale, suntem responsabili cu toţii faţă de devenirea ei într-o lume în care să se poată regăsi.

Al doilea autor este tot o adolescentă, care se exprimă prin grafică. Lumea ei interioară este adusă la suprafaţă prin desene. În afară de asta, a studiat pianul în primii opt ani de şcoală la Colegiul Naţional de Arte “Dinu Lipatti” din Bucureşti. Din clasa a IX-a a trecut la catedra de canto clasic, reuşind performanţa de a participa la concursuri şi a lua premii după numai un an de studiu. Muzica este, bineînţeles, marea ei pasiune. După muzică urmează desenul. Desenează de când se ştie, este foarte talentată, probabil unul dintre cei mai talentaţi graficieni din România, dar timpul va da şi aici măsura valorii.

Al treilea autor este Marian Leuteriu. Sub pseudonimul acesta se ascunde un tînăr care a terminat liceul Andrei Şaguna din Braşov în 2012, cu media generală 9.76, iar la bacalaureat a obţinut media generală 9.53. pare ceva incredibil pentru un tînăr care face parte din generaţia celor care pică bacalaureatul pe capete. Pasiunile lui: muzica, limba engleză. Cântă la chitară, scrie poezii, în prezent este student la ASE. Motto-ul lui: “Fii schimbarea pe care doreşti să o vezi în lume” – Mahatma Gandhi.

O să dau un fragment şi din caietul lui Marian:

“La urma urmei eu de ce am scris toate acestea, totuşi? Oare nu sunt şi eu ca ei: mă bag în seamă ca să mai treacă timpul? (…) Nu. Nu sunt ca ei. Nu vreau să fiu ca ei, nu accept să fiu ca ei. Ideea acestui concurs a fost: înscrie-te dacă ai ceva de spus . Serios, am, chiar dacă nu pare, să zic, mare brînză. Dacă observaţi, m-am deschis. Am creat un portal către mine. Am tăiat nişte copaci, pe ici pe colo, şi am făcut o mică poieniţă cu mine în centrul ei (bine că port şapcă mai mereu, soarele de iunie m-ar ucide dac-aş sta mai mult aici. Am nevoie de umbră din cînd în cînd, nu suport să stau prea mult în lumină.) Un bun prieten mi-a spus odată: “de cînd am uitat să comunicăm, am inventat termenul de… socializare. Sunt de acord cu el. De ce nu vorbim? De ce nu ne cunoaştem? Ne e frică.”

Şi cuvîntul editorului:

“Dar cîţi părinţi îşi respectă copiii într-atît încît să nu dorească” a le manipula gîndirea, inima sufletul pentru a le oferi puţin mai multă libertate în a-şi forma propria personalitate, fără a le impune fără de argumente, “asta da”, “asta nu!”? Mai grav, cîţi părinţi îşi mai pun problema urmăririi procesului de formare a personalităţii copiilor lor? Cîţi părinţi înţeleg că ai lor copii văd adevărul nu în cuvintele şi poveţele pe care le rostesc pe gură, ci chiar pe feţele lor parentale, în chiar oglinda ce sunt ei înşişi? Cîţi părinţi înţeleg că dacă doresc să-şi înveţe copiii că nu e bine să mintă, ar trebui, înainte de orice altceva să nu îi mintă ei pe aceşti copii? Cum să înveţi pe cineva ceva ce tu nu au desăvîrşit? Cum să-i înveţi să nu mintă, să nu facă rău altei fiinţe, să vorbească cu atenţie şi grija de a nu răni, să manifeste bunătate şi compasiune cînd te-aude pe tine spunînd vorbe grele la adresa premierului, preşedintelui, şefului de serviciu, vecinei de deasupra?”

Mai aveţi ceva de spus?

Dacă da, trimite-ţi textele voastre pe adresa editurii Cartea Daath office at edituracarteadaath.ro.  Mi-ar fi plăcut să creadă cineva în mine aşa cum crede acest editor în tinerii de azi, să mă asculte cineva şi să motiveze astfel, doar pentru că are încredere în viitorul pe care eu îl pot oferi. Aşa că invitaţia la deschidere sufletească este încă de actualitate. Vă trebuie doar curaj să vă exprimaţi în scris, în muzică sau în culoare. Credeţi că puteţi vorbi deschis despre toate cîte vă apasă? Cineva, aici, atît de aproape, vă ascultă. Nu trebuie decît să trimiteţi un mail.

Şi nu uitaţi VOI sunteţi schimbarea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Introduceti adresa de email pentru a va abona la gandurile noastre :)

Recent Posts: daniela maria marin

Pentru Gyuri – 1

Mi-am zis că trebuie să aştept cele 40 de zile în care sufletul eliberat din corp încă mai are lucruri de rezolvat. Pentru el, pentru sufletul lui, s-aştept. Şi poate şi să-mi găsesc o stare mai… de mijloc. Până acum m-am perindat prin multe stări, dar cel mai greu este să fii între apatie şi […]

Acum un an sau 10 zile înainte de 23 septembrie

Mai sunt 10 zile până când 4×4 personaje se va juca din nou! Ne este dor de acest spectacol şi nu doar nouă, membrilor echipei acestui spectacol. Îmi displace şi mi-a displăcut întotdeauna limbajul de lemn, acele stereotipuri pe care le asimilăm din mediul înconjurător deoarece credem că aşa ne vine mai uşor să ne […]

Taximetristul

-Ah, uite-aici un taxi! E ok dacă te las aici? – Da, sigur, mulţumesc! Te pup! – Şi eu te pup! Îmi pare rău că nu te pot duce până acasă, dar… – Te rog, nu ai de ce să-ţi pară rău. E ok. Pa! Schimbul de locuri dintr-o maşină în alta îi păru chiar […]

Teatrul Spiritual: Teatrul Spiritual

E Gyuri cu Inima de aur

E Gyuri cu Inima de aur

<<Desenul a fost facut de Mara sa ne bucuram ca Gyuri n-a murit-cam asta e traducerea. “E Gyuri cu Inima de aur sa-si lumineze drumul spre Pamant sa-si reia toata viata sa traiasca tot cu Inima de aur!”-asta mi-a spus Mara sa scriu.>>

23 septembrie…pur şi simplu continuăm!

23 septembrie…pur şi simplu continuăm!

Începem, încheiem, iar începem… sau pur şi simplu continuăm! Continuăm să prezentăm spectacole şi în această stagiune. Primul, în 23 septembrie, ora 20:15, la Teatrul de Artă Bucureşti – 4×4 personaje. Din octombrie veţi putea revedea şi Mes, Revelion cu Dumnezeu,  Repetiţie în Casa Inimii şi, sperăm că şi Eternul Spectator. Pentru noiembrie avem o […]

Revelion cu Dumnezeu

Revelion cu Dumnezeu

Constrângerile şi cutumele societăţii, implantul tradiţiei în măseaua minţii, filozofiile preluate, nefericirile aşteptate, aşteptările consumatoare de viaţă… Ce treabă mai are Dumnezeu în treaba asta rămâne să descopere spectatorul, fiecare după cum este dispus sau predispus.

Blogul lui Ioan Gyuri Pascu: blogul lui gyuri

Toamna şi teatrul

Ar trebui să se ivească de undeva şi entuziasmul toamnei. Aşa molcomă şi cu tendinţe depresive cum e, uşor prea plină de ea însăşi şi de roadele ei, toamna este clar un personaj feminin. O divă cu … Source: Toamna şi teatrul

Revelion cu Dumnezeu

Constrângerile şi cutumele societăţii, implantul tradiţiei în măseaua minţii, filozofiile preluate, nefericirile aşteptate, aşteptările consumatoare de viaţă… Ce treabă mai are Dumnezeu în treaba a… Source: Revelion cu Dumnezeu

Mes la repetiţia din 10 iunie

“Mes” se repetă.  Câteva fotografii de la repetiţia din 10 iunie. Am stabilit şi avanpremiera: Joi, 30 iunie, 2016. Tot la Teatrul de Artă. Ora 20:30. Fotografii de Mihaela Tolan   Madalina Ig… Source: Mes la repetiţia din 10 iunie

Daria Ganescu: DARdeDARia

NumeroAtelier – Bunăstarea familială și socială. Exprimarea de sine

Bunăstarea nu se masoară numai în bani sau alte posesiuni materiale, ci și în calitatea relațiilor noastre. Modul în care relaționăm cu cei de lângă noi și cu lumea, în general, ne aduce bunăstare sau dimpotrivă. Întreaga noastră existență este compusă, de fapt, din relații. Relația cu noi înșine, relația cu membrii familiei, cu partenerii […]

( No Title )

NumeroAtelier – Voința și Autonomia financiară

Ne dorim, visăm și chiar ne străduim să ne oferim nouă și familiei noastre un nivel de trai civilizat. Uneori, însă, ceva stă intre planul nostru și rezultatul dorit. Pare că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg Încercăm să învățăm de la alții cum să ne planificăm viața, cum să ne […]

%d bloggers like this: