Din “Caietul lui Marian”

Leave a comment

December 2, 2012 by daniela marin

Fragmente din Caietul lui Marian Leuteriu

Am avut întotdeauna fascinația de a urmări cum se dezvoltă o dorință involuntară, necontrolabilă a oamenilor de a apărea la tv fără a avea ceva de spus. Doar așa, să apară în cadru, ca să îi vadă părinții și prietenii pe ecran. De la copiii care sar prin spatele reporterilor, gata-gata să dărâme ceva numai de dragul showbizului, până la politicieni agramați și impotenți intelectual care vorbesc doar ca să se afle în treabă, că nu au altceva mai bun de făcut sau că poate cineva le-a dat ordin de undeva de „sus” să spună ceva, să țină oamenii ocupați, observ că există anumite grupuri de persoane care au tendința asta, ticul de a își băga fața prin orice cadru prins de camerele de filmat. Totuși, dacă vreun reporter vine intenționat la ei și îi întreabă ceva pe nepregătite, toți se dau înapoi, nu au nimic de spus despre asta, nu știu, i-a strigat mama că se răcește supica, intervenția divină i-a chemat la călugărie și trebuie să dea neapărat o fugă până la mănăstire să verifice dacă e nevoie să își aducă propria canapea sau au camere gata mobilate acolo.

O fi, de ce nu, vreo convenție a părinților, vreun tratat care se semnează imediat după primele 28 de săptămâni de sarcină, când avortul indus devine imposibil de realizat și există certitudinea că un copil se va naște, că un nou număr va intra în bazele de date internaționale. Poate acești oameni semnează că, în calitate de părinți, își vor educa odraslele în spiritul modernității și vor atinge apogeul mândriei lor părintești atunci când îi vor vedea, într-o miercuri seara, la televizor. Doamne ferește să îi vadă mai pe după-masă, pe la 5. Cu de-astea nu-i de glumă. Sau poate, odată cu timpul, în orice „bucket list” apare inevitabil subpunctul „să apar în spatele unui ecran”. Eu încă nu am ajuns să îmi fac astfel de liste, sunt prea tânăr, dar nu pot să nu iau în calcul și această viziune. La urma urmei, eu de ce am scris toate acestea, totuși? Oare nu sunt și eu ca ei: mă bag în seamă ca să mai treacă timpul? Mai public o poezie, mai impresionez și agăț gagici, o fac mândră pe mama. În dreptul titlului pun și o poză, evident – cu mine cântand la chitară. Lumea este mereu impresionată de tinerei cu breton care știu să zdrăngăne niște corzi, arătând de parcă ar fi neînțeleși, uitați de societate, rămași doar cu arta și unica felie zilnică de pâine. Recunosc, și eu sunt impresionat de o astfel de imagine, atâta timp cât degetele persoanei în cauză chiar scot ceva ce merită să fie admirat. Că dacă e doar un poser și ține chitara în mână doar de dragul bretonului asortat, ar face un bine omenirii dacă s-ar angaja undeva, măcar la McDonald’s.

Nu. Eu nu sunt ca ei. Nu vreau să fiu ca ei, nu accept să fiu ca ei. Ideea acestui concurs a fost „înscrie-te dacă ai ceva de spus”. Eu am. Serios, am, chiar dacă nu pare, să zic, mare brânză. Dacă observați, m-am deschis. Am creat un portal către mine. Am tăiat niște copaci pe ici, pe colo, și am făcut o mică poieniță cu mine în centrul ei (bine că port șapcă mai mereu, soarele de iunie m-ar ucide dacă aș sta mai mult aici. Am nevoie de umbră din când în când, nu suport să stau prea mult în lumină). Un bun prieten mi-a spus odată „de când am uitat să comunicăm, am inventat termenul de <<socializare>>”. Sunt de acord cu el. De ce nu vobim? De ce nu ne cunoaștem? Ne e frică. Știm că ne e frică, recunosc și eu acest lucru. Să ne deschidem toți? Utopie. Nu e stilul meu, dar oricum îmi place să fiu optimist.  În lumea mea, eu încerc să fiu sincer. Încerc. Încă învăț ce înseamnă a fi sincer, încă adun viziuni diferite asupra acestui concept. Ce înseamnă lumea mea? Eu. Să fiu deschis față de mine însumi, să nu îmi ascund propriile secrete, să nu mă ascund în spatele meu. Mai departe, cum o fi. Piatra se rostogolește. În principiu, încerc să aplic tot ce cred eu că e mai bine în micro-societatea din jurul meu. Un proverb englezesc spune „Charity begins at home”. Schimbările se fac una câte una. Pași mici, dar măcar știu că sunt spre înainte. „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” spune Gandhi. Eu nu sunt ȋncă schimbarea, dar voi deveni.

 

Life

                                                Marian Leuteriu

Creating a world in which we believe,

A power for man to manage its state,

Discovering places to go to, to live,

Processing thoughts for us to change fate.

Destroying the feelings created by nature,

Controling the fury of long-lost new creatures,

Believing in something above and beneath,

Freezing the thought of continuous seethe.

Dreaming of one place for love to exist,

Falling in hate is not more than just bliss,

Stepping beyond the need to feel free,

Walking away – a choice should it be.

Leaving the concept of “brothers” behind

Hatred and cursing is all you can find.

Nobody wants this life to be yours!

For me and for you, just closing doors…

Vreau să fiu seară…

                             Marian Leuteriu

Cu tine să privesc

apusul de soare, portalul ceresc.

Să simt…

să cuprind în mine visarea,

cu rupte speranțe să-ți acopăr zarea.

Vreau să fiu seară…

Cu tine să văd

lumea întreagă: și rai, și prăpăd.

S-acopăr în noapte iubiri și dezastre,

suflete gri,

gânduri albastre.

Vreau să fiu seară…

Tu să-mi fii vânt,

să m-urmezi pururi căci știi unde sunt.

Cu tine s-aduci și pasări, și frunze,

ploaie, uitare,

iubiri călăuze.

Vreau să fiu seară…

Cu tine s-ascult

coruri de îngeri în cercuri arzând.

Frica să-ți sorb…

să-mi simți mângâierea

și-n sufletu-ți tulbur s-aștern tăcerea.

Vreau să fiu seară…

Cu tine să dorm

sub frunză îmbibată cu sânge, diformi.

Corbii să cânte prin negura dulce

iar viermii să roadă

timpul…

Azi

                        Marian Leuteriu

Fumul îl acoperă,

Viața se întunecă,

Clopotele-n strună

Sun-a dor de humă,

Cântând singurătate.

Viorile se frâng,

Vocile-ncet plâng.

Familia-n dezolare,

Regretul cel mai mare

Îl duce spre altar.

Pământul se deschide,

Lemnul îl închide.

Nu poate da crezare.

Ce vede? Nepăsare

În zborul său spre cer.

Semnale virtuale,

Iubire în urale,

O clipă de uitare

Cand, înghițiți de mare,

Străini devin străini.

O societate-n care,

Vieții lor precare,

Oamenii dau sensuri,

Exprimând în versuri,

Viața netrăită.

Focul intern se stinge,

Afară nu mai ninge-

Superficialitate.

Viața ca la carte,

Este de lăudat.

Știri, moarte, împăcare,

Mâncăruri fără sare,

Oameni pierduți în lume,

Copii vânduți pe sume

Modeste de dolari,

Sport, business, libertate,

Economii, păcate,

Sunt date promovării,

Mass-media, difuzării,

Să controleze minți.

Politică, confuzii,

Dezbateri-doar iluzii

Căci numai din corupție,

Jocuri murdare, funcție,

Se poate evolua.

În a lui ascensiune,

Un suflet fără nume-

Trei zile de plâns fals,

Rămas singur în vals-

Privește cu mâhnire.

Căci lumea ce o lasă-

Pești morți, pierdută plasă,

Și sforile uitate

De sufletele-nalte-

Îi poartă amintiri.

Dar el se mântuiește

Căci scapă, şi găsește

Poarta spre lumea nouă

Ascunsă pe sub rouă

Și îngropată-n fum.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Introduceti adresa de email pentru a va abona la gandurile noastre :)

Teatrul Spiritual: Teatrul Spiritual

90 de secunde din Teatrul Spiritual

90 de secunde din Teatrul Spiritual

Cum poţi cuprinde sute de ore în 90 de secunde?… Ore încărcate de pasiune, de iubire de teatru, de oameni… ore de muncă şi bucurie deopotrivă… ore, zile, nopţi, săptămâni, luni, ani… înghesuite în aceste 90 de secunde. Montaj video realizat de Mihaela Tolan. Muzica: Ioan Gyuri Pascu – Ce liberi am fi (Casa Inimii […]

Academia Martirilor

Academia Martirilor

În romanul lui Benoit Duteurtre, Fetiţa şi ţigara[1], o grupare teroristă autointitulată “Conştiinţa lui John Wayne” se hotărăşte să aducă o îmbunătăţire a imaginii terorismului căzut în banalitate, să înalţe calitatea actului terorist la rang de artă. “Ca răspuns la umilinţa pe care ne-o provoacă atâţia terorişti amatori, atâţia asasini fără credinţă sau lege, afirmăm […]

De azi într-o săptămână, adică pe 12 mai

De azi într-o săptămână, adică pe 12 mai

Pornind de la adaptarea după romanul Fetiţa şi ţigara al lui Benoit Duteurtre, adaptare scenică de Sorin-Lucian Ionescu, spectacolul I LOVE DEMOCRACY beneficiază de o echipă de inimoşi conduşi de bagheta regizorală a lui Andrei Bogdan Roşu. Mihaela Tolan este unul din aceşti inimoşi. Mulţumim, Mihaela, pentru teasere, filmări, fotografii… pentru tot! Mulţumim, de asemenea, […]

Blogul lui Ioan Gyuri Pascu: blogul lui gyuri

Toamna şi teatrul

Ar trebui să se ivească de undeva şi entuziasmul toamnei. Aşa molcomă şi cu tendinţe depresive cum e, uşor prea plină de ea însăşi şi de roadele ei, toamna este clar un personaj feminin. O divă cu … Source: Toamna şi teatrul

Revelion cu Dumnezeu

Constrângerile şi cutumele societăţii, implantul tradiţiei în măseaua minţii, filozofiile preluate, nefericirile aşteptate, aşteptările consumatoare de viaţă… Ce treabă mai are Dumnezeu în treaba a… Source: Revelion cu Dumnezeu

Mes la repetiţia din 10 iunie

“Mes” se repetă.  Câteva fotografii de la repetiţia din 10 iunie. Am stabilit şi avanpremiera: Joi, 30 iunie, 2016. Tot la Teatrul de Artă. Ora 20:30. Fotografii de Mihaela Tolan   Madalina Ig… Source: Mes la repetiţia din 10 iunie

Daria Ganescu: DARdeDARia

19. 10. 2017

Câtă libertate de exprimare ar putea avea un elefant, într-un magazin de porțelanuri?

ATELIERUL de DAME – O călătorie către femeia autentică

De-a lungul istoriei s-a tot răspuns în fel și chip la întrebarea “cum trebuie să fie o femeie?”. S-au enunțat definiții, s-au creat reguli, ba chiar s-au pronunțat legi. Femeile s-au străduit (sau nu) să se supună acestora, fiind catalogate drept “cuviincioase” sau “necuviincioase”, după caz. Astfel au trecut de la “slujnica smerită” la “păpusa […]

18. 10. 2017

Daca ar fi să alegi: să îi salvezi sau să îi iubești pe ceilalți. Ce-ai alege?

%d bloggers like this: