2012?

2

November 18, 2012 by daniela maria marin

Pfff…2012… cică vine Apocalipsa, sau trecerea prin inversarea polilor, ori trecerea ȋn nu ştiu ce altă dimensiune, alinierea cu centrul galactic… şi, pe deasupra, asta s-ar petrece chiar de ziua căţeluşei mele! Cum să cred eu aşa ceva?! Cum să cred că pe 21 decembrie 2012 (nu puteau şi ei să mai aştepte câteva zile ca să mai prindem un Crăciun!?) totul se va termina?… (de ce trebuie neapărat să se ȋncheie câte ceva? Să existe un final? I wonder!)

Dacă ar fi numai atât, nu ar fi chiar rău, pentru că, dacă mă gândesc mai bine, 15 ani pare foarte mult timp, însă am argumente care indică exact opusul acestei afirmaţii. Spuneţi-mi şi mie, în primul rând, ce amintiri avem de la vârsta de 2-3 ani? Norocoşi cei care îşi amintesc cu adevărat ceva, adică amintirea să fie strict produsul memoriei, nu al memoriei în combinaţie cu imaginaţia! Eu, spre exemplu, aş putea spune că îmi amintesc unele lucruri care s-au întâmplat la o vârstă foarte mică (nu aş şti deloc să spun la ce vârstă), dar îmi dau seama că amintirile arată mai mult ca un vis, deoarece în unele părţi nu văd prin ochii mei, ci de undeva din aer, ca şi cum m-aş uita la un film.  Ȋn plus, cine poate rezista tentaţiei de a întreba în jur: “Cum eram când eram mic?” Ştiu că întrebarea nu sună corect deloc, dar asta este întrebarea pe care mulţi copii au pus-o părinţilor lor. Eu am auzit întâmplări de la mai mulţi oameni – mama, tata, mătuşile, verişorii, doamna care a stat cu mine cât părinţii erau plecaţi sau aveau treabă, o prietenă foarte bună,care era deja adultă când eu aveam câţiva ani, – şi, aceste informaţii primite de la ei, în combinaţie cu ceea ce îmi aminteam cu adevărat, au format nişte amintiri semi-adevărate. Având în vedere că până pe la 4-5 ani nu ai cum să păstrezi multe amintiri, deja timpul se scurtează de la 15 ani ai mei acum, la numai 10 ani.

Dacă mă întreabă cineva ce îmi amintesc eu din aceşti 10 ani, fără să îmi pună întrebări ajutătoare – care poate mi-ar trezi nişte amintiri – voi spune puţine lucruri, iar în timp ce trec prin ani, voi sări înainte şi înapoi de multe ori. Mai mult, nici nu aş şti să spun când s-au întâmplat acele lucruri cu exactitate. Şi asta e foarte trist, pentru că, deşi am, de fapt, un număr destul de mare de amintiri, habar nu am când s-au petrecut.

Fragment din Caietul Iarinei – capitolul 1 din primul volum al seriei NOI in secolul XXI. (Editura Cartea Daath, 2012)

 

2 thoughts on “2012?

  1. Cristina Caramizaru says:

    Pe scurt, ce cred eu despre 2012 este ca “The best is yet to come!”🙂

    Like

  2. mirelaesmeralda says:

    Dupa „NOI in secolul XXI”

    S-a intamplat asa…………..
    Foarte multele lucruri importante (casnice ) pe care nu vrea nimeni sa le faca in locul meu, erau de facut; dar aveam o apasare in piept, pentru ca nu-mi place sa-mi supar prietenii. De fapt e un program vechi si nefolositor de culpabilizare, care nu ma lasa sa-mi traiesc propriile ierarhii, imi prioritizeaza, uneori, actiunile, dupa legea culpabilizarii.
    Deci, sa reluam, eram o persoana foarte patrunsa de programul pentru weekend, matur, elaborat, insirat in mintea mea nu prea convingator. Lucruri casnice care, la un moment dat (se pare ca) devin obligatorii, isi cereau rezolvarea si doar pe urma ceea ce-mi doream, ceea ce aducea bucurie sufletului.
    Asa ca, asteptind ca nu stiu ce aparat casnic sa-si faca treaba, m-am apucat de citit „Noi in secolul XXI”
    Lectura m-a prins si aparatul a trecut pe locul doi.

    Pas cu pas, copilul din mine s-a aratat dupa coltul unde sta pitit mai tot timpul, bucuros ca are cu cine vorbi. Bucuros sa participe, sa impartaseasca, sa se bucure de companie (bucurate cu bucurie). S-a asezat la pieptul meu si ciripea de acolo, citind odata cu mine, fericit ca cineva ii vorbeste pe limba lui – scriitorul – ca este la fel de intelept ca el (intelepciunea copilului – un subiect mult prea vast). Cind am terminat……..a inceput sa puna intrebari, sa-mi ceara raspunsurile cu care i-am ramas datoare, sa bata cu pumnul in masa (ha!).

    Intrebari, intrebari, intrebari.
    Motorul mersului inainte. Cand nu le mai punem ne intepenim in vreun ciot ingropat in milul riului. Riul nu se opreste cu noi, ne mai trimite din cind in cind apa proaspata pentru supravietuire. Apropos, am dezbatut in gind cu Iarina cum e cu somonii, capatul fluviului lor este impotriva cursului apei.

    Mi-am amintit de copiii mei, pe care am incercat sa-i fac sa vietuiasca dupa regulile acestei societati, uneori impunindu-le si doar uneori deschizindu-mi „urechile” sa le ascult intrebarile. Poate mai mult decit alti parinti, dar insuficient dupa intelegera mea de acum. Dar cum sa raspunzi intrebarilor la care nu ti-ai dat tie un raspuns… nu mai bine fugi de ele? Cind imi certam copiii plingeam eu inaintea lor, sau plingeam numai eu. Sufletul meu stia ca nu aceea este calea. Sufletul meu stia ca un copil creste frumos in iubire manifestata. Ce inseamna frumos? Autentic, el insusi, liber, fericit.

    Ce tupeu avem, noi oamenii mari, sa credem ca stim tot despre copiii nostri, numai pentru ca i-am sters la fund. Uneori stiinta noastra se opreste la acea manevra (acum sunt rea – fac si eu ce pot, nu?).

    Constat ca suntem superficiali, ca judecam copiii, noua generatie (unde o fi incepind o generatie? – totdeauna m-am intrebat asta – pt ca noi ii luam pe toti la pachet; sunt sub … n ani, sunt noua generatie). Suntem atit de intepeniti in zona baltita a riului nostru, incit nu mai putem vedea mai departe de trunchiul de copac, pe care, in atitia ani, de mare plictiseala si incapacitate de a curge cu riul, ne-am scrijelit adinc principii, reguli, bine gindite, infipte adinc in carne, a caror text creeaza calibrul prin care trecem tot ce ne iese in cale, sau ne vine in cale, sau vine catre noi. 
    Ca la oua.

    Ati vazut vreodata un calibru prin care sunt masurate ouale pentru a fi separate cele de calitatea intii de celelalte? Trece – nu trece, si daca nu trece nu este de „calitatea prima”.
    Asa si noi, daca nu trece de judecatile noastre, nu e de „calitatea prima”; parca ne-a spus cineva ca noi, cu calibrul nostru invechit, tocit de atita folosire suntem de calitatea intii. Nu, nu ne-a spus, dar noi atita stim, atita vrem sa stim pentru a ne pastra intr-un relativ confort. (cine spunea? „viata incepe cind sfirseste confortul”).

    Sa ne ascultam copiii, sa ne bucuram sa fim din nou copii odata cu ei, sa crestem odata cu ei, sa reluam toate intrebarile evolutiei de la stadiul de : ce stii tu? esti prea mic sa intelegi ……….pina la norma interna a cine stie carei companii multinationale in care ne-am inchis. Oare? atita stim? Sa ne supunem regulilor facute de altii? Si asta vrem sa invete si ei? Sa se supuna? Asta inseamna ca sunt copii buni?

    Cititi aceasta carte, as scrie pe ziduri – text care ar putea fi inlocuit cu : ascultati-va copiii, lasati-ii sa va invete ce este viata, ce este iubirea, cum este sa descoperi ca dincolo de peretii camerei tale este o lume pe care n-o intelegi si in care trebuie sa traiesti. Hai sa curgem cu fluviul, sa ne descoperim simfonia.

    Daca ne-am asculta copiii ne-am aminti ca am venit pe lume intelepti, plini de iubire, plini de talente (aud o voce care-mi zice: eeeeeeee da’ nu toti) sa experimentam jocul de-a viata, nu de-a supravietuirea. Jocul de-a iubirea neconditionata, nu de-a contractele de proprietate. Jocul de-a armonia.

    Poate vi se pare ca nu scriu despre carte. Asa e, nu scriu despre … carte ci despre efectul ei asupra mea. Efectul razelor gama asupra anemonelor – wow ce provocare. Ce poti scrie despre carte? Sa faci o analiza literara, sa numeri figurile de stil, presupunind ca asta sau ailalta a vrut sa zica autorul? Nu stiu sa scriu recenzii.

    Intrebarea „cine sunt eu?” la virsta lor este mai fireasca (mai?????), dupa 50 de ani se presupune ca stii, dar citi stim cu adevarat? Fractura intre intrebare si raspuns s-a pierdut undeva pe drum, ne amintim de ea cind incepe sa doara la vreme rea.
    Ce ziceti copii, exista vreme rea? Dupa cum „se misca” Claudiu in furtuna …n-as zice.

    Fractura aceea incercam noi prin cursuri de evolutie spirituala s-o recuperam Ei n-au nevoie de asa ceva, inca isi mai pun intrebarea.

    Ei sunt ……. o alchimie in desfasurare. Orice eticheta pe care o lipim pe fruntea lor, pentru a fi noi mai linistiti, s-ar putea sa fie departe de adevar (si numai pentru ca este o eticheta)
    Cartea aceasta ne face sa ne gindim ca genetaria LOR – NOI in secolul XXI – stie, este mai mult decit ni se pare noua ca stim.

    E firesc, ei sunt schimbarea pe care noi ne-o dorim – o pot face pentru ca sunt, doar trebuie sa-i sprijinim sa fie, sa fie ei, cei adevarati, ascultind ce au de spus, invatind din intelepciunea lor naturala, adica inca in relatie cu natura, cu universul. Ei sunt schimbarea, asta isi doresc sa fie, cum spune Claudiu si noi vrem s-o faca dupa regulile noastre, doar ca regulile noastre i-au facut sa se inchida in lumile lor. Lumi in care ne primesc cu greu, dupa indelungi tatonari, se poate / nu se poate. Chiar si Mindra, care se simte bine in luminile rampei, la vedere …..cind pleaca de acolo tot in lumea ei, unde nu deschide usa oricui, se intoarce.

    E o sansa sa intinerim. Ascultind cu sufletul, cu respect, invatind de la copii, adolescenti, tineri.

    Citindu-i scrisorile lui Claudiu mi-am adus aminte de senzatia mea repetitiva, ca ziua de azi (orice azi) este doar o ciorna a unei zile din viata mea si voi trece pe curat, cindva intr-o zi, cind voi avea timp sa fac toate lucrurile minunate pe care vreau sa le fac (de-o viata). (vorba tiganului, daca muncesc cind sa mai fac bani) El a inceput sa treaca pe curat, ei traiesc direct pe curat. Poate ca reincarnarea asta inseamna, ciorna dupa ciorna a unei vieti pentru care ne antrenam, pe care o tot pregatim in culise, dar nu ajungem s-o traim. Daca mi-as aminti cum era scenariul ……….. scopul si durata vizitei ……..

    M-am lasat dusa de val, dar s-au stirnit multe valuri, nu stiu de care m-am lasat dusa … serios.
    Am inteles si de ce pe unii „maturi” ii irita aceasta carte.
    Dupa ce m-am uimit, bucurat de caietul Iarinei, dupa ce am stat de vorba cu ea in gind, dezbatind pe marginea spuselor ei, am constatat … tot cu uimire, ca am o stare de iritare. De ce? Pentru ca m-a dus intr-un loc in interiorul meu pe unde nu mai trecusem demult si……. m-a iritat praful de pe frunze.

    M-a iritat propria …….. persoana, personalitate. Pe mine eram iritata pentru ca mi-am amintit ca am uitat cine sunt si-am bijbiit cautindu-ma cind eram …….. sub nasul meu.

    Multumesc ca m-ati ascultat, daca m-ati ascultat.
    Daca nu, nu conteaza, n-am asteptari (invat, daca el poate, pot si eu)

    Cititi cartea!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Introduceti adresa de email pentru a va abona la gandurile noastre :)

Recent Posts: daniela maria marin

Pentru Gyuri – 1

Mi-am zis că trebuie să aştept cele 40 de zile în care sufletul eliberat din corp încă mai are lucruri de rezolvat. Pentru el, pentru sufletul lui, s-aştept. Şi poate şi să-mi găsesc o stare mai… de mijloc. Până acum m-am perindat prin multe stări, dar cel mai greu este să fii între apatie şi […]

Acum un an sau 10 zile înainte de 23 septembrie

Mai sunt 10 zile până când 4×4 personaje se va juca din nou! Ne este dor de acest spectacol şi nu doar nouă, membrilor echipei acestui spectacol. Îmi displace şi mi-a displăcut întotdeauna limbajul de lemn, acele stereotipuri pe care le asimilăm din mediul înconjurător deoarece credem că aşa ne vine mai uşor să ne […]

Taximetristul

-Ah, uite-aici un taxi! E ok dacă te las aici? – Da, sigur, mulţumesc! Te pup! – Şi eu te pup! Îmi pare rău că nu te pot duce până acasă, dar… – Te rog, nu ai de ce să-ţi pară rău. E ok. Pa! Schimbul de locuri dintr-o maşină în alta îi păru chiar […]

Teatrul Spiritual: Teatrul Spiritual

E Gyuri cu Inima de aur

E Gyuri cu Inima de aur

<<Desenul a fost facut de Mara sa ne bucuram ca Gyuri n-a murit-cam asta e traducerea. “E Gyuri cu Inima de aur sa-si lumineze drumul spre Pamant sa-si reia toata viata sa traiasca tot cu Inima de aur!”-asta mi-a spus Mara sa scriu.>>

23 septembrie…pur şi simplu continuăm!

23 septembrie…pur şi simplu continuăm!

Începem, încheiem, iar începem… sau pur şi simplu continuăm! Continuăm să prezentăm spectacole şi în această stagiune. Primul, în 23 septembrie, ora 20:15, la Teatrul de Artă Bucureşti – 4×4 personaje. Din octombrie veţi putea revedea şi Mes, Revelion cu Dumnezeu,  Repetiţie în Casa Inimii şi, sperăm că şi Eternul Spectator. Pentru noiembrie avem o […]

Revelion cu Dumnezeu

Revelion cu Dumnezeu

Constrângerile şi cutumele societăţii, implantul tradiţiei în măseaua minţii, filozofiile preluate, nefericirile aşteptate, aşteptările consumatoare de viaţă… Ce treabă mai are Dumnezeu în treaba asta rămâne să descopere spectatorul, fiecare după cum este dispus sau predispus.

Blogul lui Ioan Gyuri Pascu: blogul lui gyuri

Toamna şi teatrul

Ar trebui să se ivească de undeva şi entuziasmul toamnei. Aşa molcomă şi cu tendinţe depresive cum e, uşor prea plină de ea însăşi şi de roadele ei, toamna este clar un personaj feminin. O divă cu … Source: Toamna şi teatrul

Revelion cu Dumnezeu

Constrângerile şi cutumele societăţii, implantul tradiţiei în măseaua minţii, filozofiile preluate, nefericirile aşteptate, aşteptările consumatoare de viaţă… Ce treabă mai are Dumnezeu în treaba a… Source: Revelion cu Dumnezeu

Mes la repetiţia din 10 iunie

“Mes” se repetă.  Câteva fotografii de la repetiţia din 10 iunie. Am stabilit şi avanpremiera: Joi, 30 iunie, 2016. Tot la Teatrul de Artă. Ora 20:30. Fotografii de Mihaela Tolan   Madalina Ig… Source: Mes la repetiţia din 10 iunie

Daria Ganescu: DARdeDARia

NumeroAtelier – Bunăstarea familială și socială. Exprimarea de sine

Bunăstarea nu se masoară numai în bani sau alte posesiuni materiale, ci și în calitatea relațiilor noastre. Modul în care relaționăm cu cei de lângă noi și cu lumea, în general, ne aduce bunăstare sau dimpotrivă. Întreaga noastră existență este compusă, de fapt, din relații. Relația cu noi înșine, relația cu membrii familiei, cu partenerii […]

( No Title )

NumeroAtelier – Voința și Autonomia financiară

Ne dorim, visăm și chiar ne străduim să ne oferim nouă și familiei noastre un nivel de trai civilizat. Uneori, însă, ceva stă intre planul nostru și rezultatul dorit. Pare că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg Încercăm să învățăm de la alții cum să ne planificăm viața, cum să ne […]

%d bloggers like this: